Aer ’96 | Air ’96, 1996 – 1997

„DUMNEZEU, – zice Ioan Damaschin – l-a făcut pe om inocent, drept, lipsit de supărare, fără grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătățile, ca o a doua lume, microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, inițiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc și ceresc, vremelnic și nemuritor, văzut și spiritual, la mijloc între măreție și smerenie, ACELAȘI, DUH ȘI TRUP; DUH DIN PRICINA HARULUI, IAR TRUP DIN PRICINA MÂNDRIEI; DUH CA SĂ RĂMÂNĂ ȘI SĂ LAUDE PE BINEFACATOR; TRUP CA SĂ SUFERE ȘI, PRIN SUFERINȚĂ, SĂ-ȘI AMINTEASCĂ ȘI SĂ SE INSTRUIASCĂ ATUNCI CÂND SE MÂNDREȘTE CU MĂREȚIA. Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu. Se îndumnezeiește prin participarea la iluminarea dumnezeiască și nu prin transfigurarea sa în ființă dumnezeiască”. Sf. Ioan Damaschin : Dogmatica, p.99.

Ochiul se întoarce din cerul credinței spre realitatea pământului?

… frenezia cu care e îmbrățișată viața terestră

… umanism păgân?

iluzia proprii puteri?

omul, măsură a lucrurilor sale?

autonomia culturii?

desfacerea legăturii cu transcendentul?

insuficiența omului în fața destinului pe care nu îl poate controla și cârmui?

„GOD, – says John of Damascus – created man innocent, honest, anger free, without care, enlightened with virtue, all loaded with good things, as a second world, the micro cosmos in macro cosmos, another worshiping angel, complex, observer of the visible world, initiate in the spiritual world, king of the ones on land, led from above, earthly and heavenly, temporal and eternal, seen and spiritual, at the middle between greatness and humbleness, THE SAME, SPIRIT AND BODY, A SPIRIT DUE TO GRACE, AND BODY BECAUSE OF PRIDE; A SPIRIT TO STAY AND PRAISE THE BENEFACTOR; A BODY TO SUFFER AND, THROUGH AGONY, TO REMEMBER AND INSTRUCT WHEN BOASTING WITH GLORY. It is an animal led here, in this life, but moved somewhere else, in the age to be, and the final term of mystery is the deification through the predilection for God. It becomes God through the participation in the divine enlightenment and not by his transfiguration into divine being.“ St. John of Damascus: Dogmatics, p.99.

Does the eye return from the sky of faith towards the reality of the Earth?

…the frenzy that terrestrial life is embraced with

… pagan humanism?
The illusion of one’s power?
Man, as a measure of all things?
The autonomy of culture?
The disjunction with with the transcendental?
The human insuficiency in front of the destiny which he cannot control and conduct?