În numele râului | In the Name of the River, 2013 – 2015

“În numele râului” de Claudiu Presecan – Muzeul de Artă, Cluj  – 2015

Naşterea fiului meu a reprezentat un moment deosebit de important în viaţa mea, un punct din care totul a renăscut şi a căpătat un nou sens, o altă dimensiune. Am descoperit râul în întreaga lui măreţie şi adâncă spiritualitate, care mi s-a revelat ca detaliu, viaţă şi frumuseţe. Rezonanţa liniştii, a frumuseţii din peregrinările mele pe râuri şi ape de munte m-au trimis către o pictură de peisaj ale cărei imagini de şuvoaie înspumate sau line conduc gândul înspre armonie şi atemporalitate. Împreună cu încărcătura lui sacră (apă, ca loc al plămădirii vieţii, ca simbol al vieţii şi morţii sau al nemuririi), râul rămâne un element purificator şi regenerativ, pe care am încercat să-l cuprind însă prin filtrul sufletului meu aplecat spre frumosul natural. Vederile generale, impresiile, elementele acvatice sau aeriene, detaliile, reflexiile apei, le-am surprins  într-o prima serie de lucrări începute în 2011 şi continuată până în 2013 care au dus la expoziţia intitulată “Vis de August”, continuată mai apoi de “Răul Magic”. “În numele răului” prin îngemănarea elementelor abstractizate acvatice, a celor de formă şi culoare ale naturalului aflat pe corpul “regelui apelor de munte” se vrea o punte de legătură între lumea materială şi cea spirituală, o pledoarie prin imagine pentru o posibilă restaurare şi înnoire spirituală a omului. Râul este privit ca o forţă care reface unitatea dintre cer şi pământ.

Claudiu Presecan, Cluj, 12 aprilie 2015

 

În numele râului/ de Călin Stegerean in Ziarul Financiar (editia online Ziarul de Duminica, 23 aprilie 2015)

Cunoscut prin sintagma, devenită banală prin excesiva repetiţie, „oraşul de la poalele Feleacului”, Cluj-Napoca poate fi „definit” nu numai prin elementul proxim teluric, ci şi prin cel acvatic, pentru că oraşul Memorandiştilor se află în apropierea confluenţei unor ape curgătoare a căror nume de bază defineşte un vast areal al Transilvaniei de Nord: Someşurile. Someşul Rece şi Someşul Cald se unesc în apropierea Clujului şi formează Someşul Mic care la rându-i întâlneşte curând Someşul Mare, ce vine din ţinuturile bistriţene, şi formează Someşul, un râu generos ce-şi poartă meandrele spre frontiera de nord a ţării. Se poate spune că schimbarea configuraţiei acvatice din jurul Clujului din ultimii 50 de ani, prin construcţia unor centrale hidroenergetice, cu vaste lacuri de acumulare, a avut ca urmare schimbări la nivelul climei locale, mai umedă, mai ceţoasă, ce a condus cu siguranţă şi la schimbări în umorile celor ce locuiesc aici. Această observaţie de fond, luată dintr-o perspectivă a ochiului de vultur nu conţine însă alte caracteristici ale apelor noastre, ce pot fi constatate doar de aproape: faptul că ele au devenit sarcofagul lichid pentru satele aflate acum sub apele barajelor, că malurile lor sunt mereu acoperite cu hidoasele deşeuri de plastic a căror număr creşte necontenit sau că intervenţia omului le-a schimbat cursul şi implicit peisajul adiacent, aşa cum se întâmplă acum cu microcentralele electrice a căror construcţie nu numai în Munţii Apuseni a devenit o importantă sursă de afectare a peisajului.
Claudiu Presecan, pictor clujean, a devenit de câţiva ani un adept al stopării acestor modificări care urâţesc şi apoi murdăresc peisajul, al sensibilizării opiniei publice la noile ameninţări ale mediului. El nu „şeruieşte” tot ce poate avea legătură cu subiectul, nu compune şi nu semnează petiţii şi nici nu procedează ca unul din personajele din romanele lui John Cheever care otrăveşte sosurile Teriyaki dintr-un magazin ca să stopeze poluarea unui lac.
El pictează efectele de lumină şi culoare pe care le înregistrează în desele sale incursiuni de-a lungul râurilor care străbat munţii din apropierea Clujului. Probabil că apa pe alocuri încă curată a acestora, l-a făcut să înţeleagă că aceeaşi apă poate fi un mediu al picturilor sale şi de aceea acuarela a devenit tehnica predilectă a lucrărilor realizate în ultima perioadă. Acuarelele reprezintă şi substanţa recentei expoziţii deschise la muzeul de artă din oraşul său cu titlul „În numele râului”*. Un film de cinci minute, realizat pe valea Someşului Rece, are în expoziţie rol de „pro domo”, oferă cheia de lectură necesară. Sunt surprinzătoare imaginile la care ajungi după ce parcurgi deja câteva săli cu lucrări vibrate cromatic, cu tuşe energice şi compoziţii tonice, alerte. Ele te fac să înţelegi că expoziţia nu este gîndită în termeni manifest-demascatori, gen predilect al expoziţiilor cu miză activist-ecologistă, că dimpotrivă, frumuseţea imaginii picturale evocă frumuseţea naturii care acum riscă să fie alterată.
Este o expoziţie care atrage privitorul de partea binelui prin mijlocirea frumosului descoperit nu în varianta sa sentimentaloidă, ci prin echivalente plastice ce transmit impresia de vitalitate şi lumină, ce aduc ceva din forţa sălbatică şi genuină a felului în care apele de munte străbat când mai cântat, când mai şoptit, pădurile de brazi ale Apusenilor. Realizate cu mijloace artistice asimilabile action painting-ului, o marcă ce identifică artistul în vasta paletă a picturii clujene, acuarelele sale devin fiecare propoziţii dintr-un discurs ce vrea să convingă doar pe cei convinşi că frumosul contează. Culori curate suprapuse pentru vibraţia lor însumată ce evocă întrepătrunderea apelor cu vegetaţia, deconcertante efecte de ecleraj care ne amintesc cât de surprinzătoare poate fi lumina filtrată de coroanele copacilor, dinamica luciului de ape sub care viaţa pulsează sau muzicalitatea ritmată a tuşelor de culoare ce empatizează cu sonorităţile apelor în cădere. De ce să pierdem aceste lucruri, de ce să nu le mai avem, pare că sună retoric întrebarea de fond a expoziţiei la care publicul este invitat indirect să mediteze…
O imagine-parabolă poate fi cea mai potrivită încheiere: din apele reci aflate dindărătul barajului de la Beliş, ridicat pe valea Someşului Cald, în verile secetoase, când apa scade, îşi face apariţia apocaliptică turla bisericii aflată acum pe fundul lacului. Un semn că atunci când apele nu vor mai curge, sfârşitul tuturor va fi foarte aproape.
*Claudiu Presecan, În numele râului – expoziţie de pictură, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 9-25 aprilie 2015

“In the Name of the River” by Claudiu Presecan, Cluj Art Museum – 2015

The birth of my son was a very important moment in my life: everything was reborn for me and got new meanings, another dimension. I have discovered the river in its greatness and beauty. The resonance of silence, the beauty of the landscapes of my wanderings along the river and mountain waters led me to capture in painting the images of rapid or mild streams, they made me think of harmony and atemporality. Because of its sacred meaning (water is the symbol of life and death or immortality), the river remains a purifying and regenerative element. I have tried to express this idea through the filter of my soul enclined towards natural beauty. I have depicted impressions, aquatic or aerial elements, details, the water reflections in a first series of paintings starting with 2011 and have continued until 2013. This process led me to the exhibit titled “August Dream”, and continued with the “Magic River” and the present exhibit “In the Name of the River”. In the present exhibit “In the Name of the River” I have focused on the aquatic abstract elements, those of shape and color playing on the beautiful skin of the trout, the “king of the river”.

The exhibit “In the Name of the River” is intended as a connective bridge between the material and spiritual worlds; it is an advocacy effort for the possible spiritual renewal of mankind.

 

Claudiu Presecan, Cluj, April 12, 2015

In the name of the river / by Călin Stegerean, former director of Cluj Art Museum – from Ziarul Financiar (online edition, April 23, 2015)

Known as “the city at the foot of Feleacu Hill” (phrase which has been rendered commonplace by excessive repetition), Cluj-Napoca may be “defined” not only by this earthly element in its proximity, but also by its aquatic element, because the city of the Transylvanian Memorandum lies near the confluence of the rivers whose name defines a vast area in Northern Transylvania: the Someş Rivers. The Someşul Rece and the Someşul Cald converge not far from Cluj, giving birth to the Someşul Mic River. The latter, in turn, meets the Someşul Mare, which comes from the realms of Bistriţa, forming the Someş proper, a generous river that meanders its way to the northern borders of the country.
It can be said that the changes that have occurred in the layout of the waters around Cluj over the past 50 years, as a result of the construction of certain hydroelectric plants with vast reservoirs, brought about certain changes to the local climate, which is now more damp, more misty, and which has, in all likelihood, also led to changes in the humors of those who live here.
However, this fundamental “eagle’s eye view” perspective fails to observe certain other characteristics of our waters, which can only be noticed in close-up, such as the fact that they have become the watery sarcophagi of the villages that now lie under the waters of the reservoirs, that their shores are always littered with ever-increasing amounts of hideous plastic waste, or that human intervention altered their course and thus the adjacent landscape as well, as is now the case with micro hydroelectric power stations, the erection of which has become an important factor that affects the landscape in the Apuseni Mountains and elsewhere.

Claudiu Presecan, a Cluj-based painter, has recently become an advocate for stopping these changes which render the landscape ugly and dirty, and for raising awareness as to the new environmental threats. He does not “share” everything that may be connected with this topic, he does not draft or sign petitions, nor does he proceed in the manner of one of the characters in John Cheever’s novels, who poisons the teriyaki sauces in a store in order to prevent a lake from being polluted.
He paints the light and color effects which he records in the course of his frequent forays along the streams that flow through the mountains near Cluj. It was perhaps their waters, still clear in places, that made him understand that these very waters could be a medium for his paintings, which is why watercolor has become the technique of choice in his recent works.
Watercolors also represented the heart and soul of his recent exhibition entitled “In the Name of the River” and hosted by the Art Museum in his hometown. A five-minute film, shot in the valley of the Someşul Rece River, plays a “pro domo” role in the exhibition and provides the necessary reading key. The images, which you reach after walking through several rooms displaying works characterized by vibrating colors, brisk brushstrokes, and lively, alert compositions, are indeed surprising. They help you realize that the exhibition was not conceived to be explicitly revealing, in the manner of exhibitions where environmental activism is at stake, but that, on the contrary, the beauty of the pictorial images is evocative of the beauty of nature, which now is in danger of being spoiled.

It is an exhibition that lures the viewer on to the good side by its rendition of beauty, which is revealed not in its corny sentimental aspects but rather by plastic equivalents that convey the impression of vitality and light, which render something of the wild and genuine force of the way in which the mountain streams cross, either singing or whispering, the pine forests of the Apuseni Mountains.
Realized via artistic means not unlike action painting, a hallmark which sets the artist apart within the vast palette of the Cluj art scene, each of his watercolors become sentences in a discourse that wants to persuade only the ones who are already convinced that beauty matters.
Clean colors, superimposed for their cumulative vibration, evocative of the intertwining of water and vegetation; disconcerting lighting effects which remind us how surprising the light filtered through the foliage of trees can be; the dynamics of the water surfaces underneath which life throbs; or the rhythmic musicality of the brushstrokes of color which empathize with the sonorities of the falling waters. Why should we lose all this, why should we no longer have them? The underlying question of the exhibition, on which the public is invited to meditate, seems rather rhetorical…

A parable image may be the most appropriate conclusion: from the cold waters behind Beliş dam, erected in the valley of the Someşul Cald River, in droughty summers, when the waters are low, the steeple of the church that is now on the lake bottom apocalyptically emerges. Which is a sign that when the waters stop flowing, the end of all is at hand.

*Claudiu Presecan, In the Name of the River – painting exhibition, Cluj-Napoca Art Museum, April 9-25, 2015.