C.P. :
(…) O scurtă pauză în traseul acesta de mici pete pure de culoare aşternute pe suprafaţa pânzei a fost fascinaţia în faţa unei viziuni avute fulgerător pe plaja mării, când am simţit puternic o energie ascensională dinspre pământ către cer. Viziunea se concretizează pe pânză datorită unei tufe mici de leandru care, cu crengile lui sinuoase, ondulate înspre vertical, mi-a “arătat” calea reprezentării ei plastice. Fie pe suprafeţe mari, în care culoarea este elementul complementar benzilor ascensionale şi susţine compoziţia, dă titlu picturilor (“Roşu”, “Albastru”) sau trimite gândul către stări şi timpuri naturale (“Aer”, “Mare”, “Noiembrie”, “Octombrie”), fie pe suprafeţe mai mici în care linia joacă un rol mai important, “Înălţările”, denumirea acestui ciclu, rămân în fapt nişte reprezentări ale unor stări energetice naturale. Aceste stări se transpun şi asupra unor motive figurative cum au fost “Cina cea de taină” sau “Sf. Simeon Stâlpnicul”, aceasta fiind şi ultima pânză din această serie, în care punctul sau tuşa de culoare pură revin să susţină compoziţia. Ideea înălţării, a energiei care urcă către cer o regăsim peste tot în natură, în toate elementele ei. Imaginea ei de bază în creaţia proprie duce cu gândul la structura moleculară a ADN-ului, la o repetiţie de alternanţă deal-vale, care pusă pe verticală se regăseşte în coloanele populare de pe prispa caselor ţărăneşti, în Coloana Infinitului a lui Brâncuşi. Şi în toate aceste imagini partea finală, de pe marginea lor, se termină într-un segment de mijloc, niciodată închis, un element de continuitate, de o permanentă deschidere, transcendere către divin şi infinit în acelaşi timp. (…)
Maria Rus Bojan, MB Art Agency – Fost director al Centrului Cultural Sindan Cluj si muzeograf al Muzeului de Artă Cluj
THALIA INTER ARTES, Nr. 2 – 2000 anul IX, Cronică plastică
O mare confuzie a domnit întotdeauna în descifrarea vocabularului artei abstracte. Imaginația refulată ținută atîtea secole în frîu și-a dobîndit cu greu libertatea de a exprima stări și prin alte mijloace de re-prezentare. Arta secolului XX, un secol prin excelență al reprezentărilor indirecte – a săpat o breșă adîncă în edificiul atît de stabil al figurativului, azi fiind aproape imposibil să se facă o diferență atît de tranșantă între gîndirea directă și cea indirectă. Cu alte cuvinte omenirea a ajuns în sfîrșit la maturitatea de a înșelege că există mai multe moduri de a te apropia de realitate și că nu întotdeauna cea mai evidentă este și singura valabilă. Această democrație de reprezentări și atitudini artistice este cea care permite azi fiecărui artist să-și aleagă modul de reprezentare care i se potrivește și deci a nu urma cu obstinație drumuri care nu-i sunt proprii. Claudiu Presecan și-a asumat cu mult curaj un traseu artistic dificil. Dificultatea rezidă în faptul că un astfel de mod de reprezentare, asa cum afirma Gilbert Durand „nu poate fi vreodată obiectiv deoarece nu atinge un obiect dar se vrea întotdeauna esențial de vreme ce poarta mesajul imanent al unei transcendențe”. Visuri, reverii, peisaje imaginare toate în căutarea unui sens care nu se poate cuceri decît prin redundanța unei teme. Perseverența în epuizarea unei teme este fără indoială o calitate majoră a lui Claudiu Presecan. Prospețimea și spontaneitatea sunt rodul acestor frecvente exerciții spirituale și cromatice. Proiecțiile ireale împlinite de tipul interior sunt reversul unei memorii care conservă o stare, nu un fapt. Trecerile, schimbările, contemplarea efemerului sublimate de vigoarea gestului sunt tot atîtea stări transfigurate. Claudiu Presecan ne propune un model metafizic de sintetizare a ceea ce integrăm din real, un mod de ințelegere abstractă a realității sensibile. Lucrurile absente sau greu de perceput vor fi în mod privilegiat subiectele însele ale acestei metafizici personale. Rezultatul este un continuu efort al figurii înfigurabilei transcendențe.
Negoiță Lăptoiu, 2001 / Enciclopedia artiștilor romani contemporani, Vol. IV, Editura Arc 2000:
„Receptată și asimilată cu un entuziasm specific aparițiilor de excepție, creația tînărului pictor clujean Claudiu Presecan s-a afiliat deja împlinirilor semnificative tipice tendințelor postmoderne. Ea consemnează izbînda unui demers artistic structurat din sensibilitate și disciplină formală, din elanuri sufletești și bucuria confesiunii, din inefabilul rezervei de poezie și splendoare oferit de reverberațiile unei naturi purificate de umbre și incidențe, aflată sub generoasa ocrotire a astrului solar. Ne simțim ademeniți la pelerinaj prin spațiul unor prospețimi tonale ce reconstituie o irealitate feerică, reconfortantă, menită să hrănească setea noastră de certitudine și luminozitate. Circumscrisă abstracției lirice viziunea lui Claudiu Presecan, originală, energică, vitală, încorporează în sine semnele unei neîntinate evoluții și ramificații în universalitate.”
