Pe un picior de plai | At Heaven’s Gate, 1997 – 1998

Vasile Radu, critic de artă – prefață la catalogul expoziţiei „Pe un picior de plai, pe-o gura de rai” – 1998:

Ca tipologie comportamentală C.P. pare, mai degrabă, un saturnian taciturn şi introvertit, un personaj retractil, orientat spre sine, elaborându-şi pictural propriile trăiri, propriile reflecţii. Aparenţă înşelătoare şi derutantă când îi priveşti pictura „mustind” de senzorialitate – o suită de feerii cromatice, un „puzzle” explosiv şi strălucitor, debordînd de expresivitate grafică şi cromatică. Expoziţia sa „Pe un picior de plai, pe-o gura de rai” dezvăluie o nouă faţetă a personalităţii sale: un artist elaborat conceptual, cu un program susţinut într-o manieră uşor persiflantă, antrenând o ironie benignă a discursului şi un mod de raportare polemică la tradiţia peisajului românesc antebelic. Dar, mai mult decât atât, descoperim un spirit ludic în care gravitatea reflecţiei este mascată de un joc al indiferenţei şi dezangajării, un discurs precipitat şi colocvial care maschează raportările polemice la miturile de succes ale vechii noastre picturi de peisaj. O manieră insidioasă-dizolvantă de-a ataca fundamente grigoresciene, dar, cu atât mai mult demonstrativă şi convingătoare. Oricât ar părea de paradoxal programul său actual vrea să asimileze critic şi polemic tradiţia peisajului românesc prin care ne-am legitimat în arta europeană. Idilismul sămănătorist şi lirismul peisager, supunerea motivului principiului reprezentării realiste, sunt înlocuite de un hedonism cromatic (în sensul bun al cuvântului) care a asimilat perfect lecţia şcolii moderne; tuşa impresionistă uneori, modularea grafică şi taşismul voluptos sunt componentele individuale ale discursului său. Ce ramâne de la Grigorescu este conceptul plastic de „culoare-lumina” pe care îl îmbrăţişeaza cu adevarată frenezie. Spaţiul peisager recompus în atelier reiterează impresiile cromatice ale naturii transformându-se într-un joc voluptos în care adâncimile şi prim planurile sunt într-un permanent dialog.

Libertatea limbajului asumată constant ca un criteriu al apartenenţei sale la arta contemporană, refuzul detaliului concret, extirparea componenţei rustice a peisajului denotă citadinul evadat dintr-o Arcadia a cărei utopii sunt înlocuite de valorile moderne ale Urbanului. Sensibilitatea sa proaspătă rescrie temele vechi cu o acuitate de limbaj proprie artiştilor lumii contemporane. Convingător şi sublim programul său este neîndoielnic unul reuşit.

Radu Vasile, Art critic – At Heaven’s Gate – 1998:

“At Heaven’s Gate, reveals a new facet of this personality: an artist of great conceptual power, whose programme is carried out in a slightly taunting manner, as his discourse compromises a streak of benign irony and reports itself polemically to the Romanian tradition of landscape painting. Moreover, we discover in him a ludic spirit, as his sober meditation is concealed by a presumption of indifference and detachment; a precipitated, colloquial discourse which is hidding its polemic ties with the succes myths of our traditional landscape painting. It is an insidious, corrosive manner of attacking Grigorescu’s basic tenets, but one which paradoxical his present programme might seem, its aim is to assimilate, in a critical, cotroversial manner, the tradition of Romanian Landscape painting in which we rank with the best European artists. The idylic character of the rural school and the lyricism of the old school of landscape painting, the realistic representation of the motif, are replaced by a chromatic hedonism (in the good sense of the word) that has assimilated the lesson of modernism perfectly; the impressionist brush-stroke, at times the graphic modulation and the voluptuousness of touch are the individual components of his style. What is kept from Grigorescu* is the “colour-light” concept, frantically embraced. Recomposed in the studio, the landscape reiterates the colour impressions of nature, transforming them into a voluptuous game, in which a permanent dialogue is established between the foreground and the depth structures. The freedom of expression (assumed constantly, as a certificate of belonging to contemporary art), the refusal of concrete details, the expurgation of the rustic element from the landscape, all point to the city dweller who has fled from an Arcadia whose Utopia is replaced by the modern values of urban culture. His fresh sensitivity puts old subjects to new uses, with acuity of exxpresion characteristic of the artists of the contemporary world. His programme, convincing and sublime, is certainly a successful one”.

* _ Grigorescu Nicolae 1835-1907; the most important impressionist Romanian painter, member of the Barbizon Group, Paris_