Vasile Radu, critic de artă – prefață la catalogul expoziţiei „Pe un picior de plai, pe-o gura de rai” – 1998:
Ca tipologie comportamentală C.P. pare, mai degrabă, un saturnian taciturn şi introvertit, un personaj retractil, orientat spre sine, elaborându-şi pictural propriile trăiri, propriile reflecţii. Aparenţă înşelătoare şi derutantă când îi priveşti pictura „mustind” de senzorialitate – o suită de feerii cromatice, un „puzzle” explosiv şi strălucitor, debordînd de expresivitate grafică şi cromatică. Expoziţia sa „Pe un picior de plai, pe-o gura de rai” dezvăluie o nouă faţetă a personalităţii sale: un artist elaborat conceptual, cu un program susţinut într-o manieră uşor persiflantă, antrenând o ironie benignă a discursului şi un mod de raportare polemică la tradiţia peisajului românesc antebelic. Dar, mai mult decât atât, descoperim un spirit ludic în care gravitatea reflecţiei este mascată de un joc al indiferenţei şi dezangajării, un discurs precipitat şi colocvial care maschează raportările polemice la miturile de succes ale vechii noastre picturi de peisaj. O manieră insidioasă-dizolvantă de-a ataca fundamente grigoresciene, dar, cu atât mai mult demonstrativă şi convingătoare. Oricât ar părea de paradoxal programul său actual vrea să asimileze critic şi polemic tradiţia peisajului românesc prin care ne-am legitimat în arta europeană. Idilismul sămănătorist şi lirismul peisager, supunerea motivului principiului reprezentării realiste, sunt înlocuite de un hedonism cromatic (în sensul bun al cuvântului) care a asimilat perfect lecţia şcolii moderne; tuşa impresionistă uneori, modularea grafică şi taşismul voluptos sunt componentele individuale ale discursului său. Ce ramâne de la Grigorescu este conceptul plastic de „culoare-lumina” pe care îl îmbrăţişeaza cu adevarată frenezie. Spaţiul peisager recompus în atelier reiterează impresiile cromatice ale naturii transformându-se într-un joc voluptos în care adâncimile şi prim planurile sunt într-un permanent dialog.
Libertatea limbajului asumată constant ca un criteriu al apartenenţei sale la arta contemporană, refuzul detaliului concret, extirparea componenţei rustice a peisajului denotă citadinul evadat dintr-o Arcadia a cărei utopii sunt înlocuite de valorile moderne ale Urbanului. Sensibilitatea sa proaspătă rescrie temele vechi cu o acuitate de limbaj proprie artiştilor lumii contemporane. Convingător şi sublim programul său este neîndoielnic unul reuşit.
