Nașterea fiului meu a fost un moment revelator, o renaștere a sensului, o descoperire profundă a lumii din jurul meu. În lumina acestui nou început, am redescoperit râul – ca mișcare, ca lumină, ca memorie vie a pământului. Apa, cu întreaga sa putere de purificare și regenerare, a devenit un spațiu sacru al căutărilor mele artistice. În fiecare unduire a curentului, în fiecare reflexie și vibrație cromatică am găsit ecouri ale unei lumi aflate într-un echilibru precar între fragilitate și forță.
Pictura a devenit pentru mine un limbaj al apei, o încercare de a surprinde esența râului înainte ca el să fie schimbat, deviat, poluat. Îmi petrec zilele urmărind lumina ce alunecă pe suprafața apei, înregistrând ritmurile ei tainice, ascultând sunetul fiecărei picături care se unește cu alta, formând un întreg ce nu poate fi replicat. Acuarela, prin transparența și fluiditatea sa, mi-a permis să surprind această natură evanescentă, această simbioză a apei cu aerul, cu pământul, cu timpul însuși.
În fața unei naturi supuse unei degradări continue, arta devine o formă de protest tăcut, dar puternic. Nu prin imagini șocante sau mesaje manifeste, ci prin frumusețe. Frumusețea pură a unui râu neatins, a unui peisaj ce trebuie protejat, devine o mărturie și o pledoarie pentru păstrarea echilibrului dintre om și natură. Pânzele mele nu sunt simple reprezentări ale apei, ci mărturii ale unei relații profunde, personale, cu un element care dăinuie dincolo de efemeritatea noastră.
Râurile noastre nu sunt doar cursuri de apă, ele sunt istorie, identitate, memorie colectivă. Uneori, când Someșul scade, din adâncurile sale răsar umbrele satelor înghițite de lacurile de acumulare. O biserică ce apare din ape, turla sa ca un ultim strigăt al trecutului, ne amintește că orice intervenție asupra naturii lasă urme adânci. Ceea ce dispare sub ape nu este doar o structură, ci un întreg univers de povești, oameni, trăiri.
„În numele râului” este mai mult decât un proiect artistic – este un angajament. Fiecare tușă, fiecare pată de culoare este o încercare de a capta nu doar imaginea râului, ci și spiritul său. Să păstrăm aceste ape vii, să le lăsăm să curgă libere, să nu le transformăm în simple surse de energie sau canale industriale. Râul nu este doar un element din peisaj, ci o punte între trecut și viitor, între material și spiritual, între natură și om.
Prin artă, râul poate rămâne viu. Prin noi, el poate continua să vorbească.
